PEŞTI INDIGENI IN ACVARIU

PEŞTI INDIGENI IN ACVARIU

Majoritatea acvariştilor noştri, ca dealtfel şi a celor din alte
tărî din Europa, practică în mai mare măsură creşterea şi, bineînţeles,
înmulţirea peştilor ornamentali originari din apele tropicale
•sau subtropicale, decît pe aceea a speciilor indigene. Această realitate
se explică prin situaţia creată pe la mijlocul secolului trecut,
cînd s-au efectuat primele transporturi de peşti ornamentali din
apele ţărilor îndepărtate, care, prin forma şi coloritul lor foarte
viu şi variat, erau mai atractivi decît peştii din apele Europei.
înfiinţarea primelor acvarii publice la Londra, Paris, Bremen şi
Berlin, care expuneau exclusiv peşti din apele tropicale şi subtropicale,
a popularizat creşterea numai a acestor specii ornamentale.
Iată de ce nu trebuie sa ne surprindă faptul că, acum o sută de ani,
nimeni nu s-a gîndit la amenajarea vreunui acvariu pentru peşti
indigeni, peşti care în acea vreme nu erau cunoscuţi de masele
largi decît ca obiecte ale pescuitului. Pe atunci nu exista nici
ihtiologia ca ştiinţă de sine stătătoare. Din această cauză nu s-a
înregistrat o preocupare mai largă pentru cunoaşterea ihtiofaunei
din apele Europei şi deci nu putea fi vorba de creşterea acesteia
în acvarii.
La scurt timp după organizarea primelor expoziţii de peşti
ornamentali originari din Asia, Africa sau America de Sud şi deschiderea
celor dinţii acvarii publice, şi anume în 1859, a apărut
sub semnătura lui Rossmăssler prima carte de acvaristică, intitulată
E/n See im Aquarium. Ulterior s-au publicat numeroase cărţi
de specialitate în Franţa, Anglia, Olanda, Rusia etc.r toate avînd
ca temă creşterea peştilor din ţările tropicale, fără ca cel puţin
să amintească vreo specie indigenă. Aşa se explică de ce atenţia
acvariştilor amatori s-a îndreptat nurnai spre peştii ornamentali
din ţările îndepărtate, neglijîndu-se speciile indigene, dintre care
unele pot rivaliza prin colorit, formă sau sub aspect biologic cu
cele rnai interesante specii tropicale.
Primul acvariu cu peşti indigeni se pare că a luat naştere pe
la sfîrşitul secolului trecut. Această „naştere" a unui acvariu de
tip nou se datoreşte, pe de o parte, unor acvarofili mai inventivi
şi mai curioşi, care şi-au îndreptat atenţia spre peştii indigeni, iar
pe de altă parte, unor pescari sportivi, care au fost concomitent şi
acvarişti şi care uneori obişnuiau să-şi păstreze captura din lacuri
sau din rîuri în acvarii. Primele articole apărute în diferite reviste
de specialitate referitoare la creşterea peştilor indigeni în acvariu
cuprindeau recomandări timide, dar ulterior conţinutul acestor s-a
îmbunătăţit foarte mult. în tratatele de acvaristică au început să
apară capitole speciale consacrate creşterii peştilor indigeni în acvariu,
în acest fel s-au conturat treptat principiile creşterii peştilor
indigeni în acvariile din căminele noastre.
Astăzi, deşi majoritatea acvarofililor au o bogată experienţă
în creşterea şi reproducerea peştilor exotici, sînt încă multe probleme
nelămurite în ceea ce priveşte peştii indigeni. Spre deosebire
de speciile exotice, care în marea lor majoritate se reproduc
în bazinele noastre, numai cîteva specii de peşti indigeni au putut
fi reproduse în captivitate, în condiţii de acvariu.
Teoretic, foarte mulţi peşti indigeni pot fi crescuţi în acvariu,
dar nu se cunosc încă condiţiile optime de mediu (calitatea apei
acvariului, plantele, dotările tehnice etc.) în care aceşti peşti se
simt bine şi se pot reproduce. Nu există nici „reţete" de alimentare
a peştilor indigeni în acvariu, în special a celor răpitori, problemă
care este rezolvată în cazul peştilor exotici. Hrana administrată,
vie sau uscată, precum şi diversitatea ,,alimentelor" artificiale
fabricate în baza unor reţete ştiinţifice au rezolvat una dintre
problemele cele mai grele ale acvariştilor. în cazul acvariilor cu
peşti indigeni aceasta rămîne încă deschisă.
La puţin timp după apariţia acvariilor cu peşti indigeni a început
să se folosească o noţiune nouă : acvariul de apă rece. Faţă
de acvariul cu peşti exotici, în care trebuie să asigurăm ,.locuitorilor"
o temperatură a apei egală cu cea din mediul acvatic
natal, adică de peste 20°C (în general 24—26°C), în acvariul cu
apă rece temperatura variază între 12—18CC, deci este egală cu
cea a mediului din locuinţele noastre. Aşadar, apa acestui tip de
acvariu nu trebuie încălzită, ci din contra, vara uneori chiar răcită,
introducînd gheaţă măruntă în filtrul exterior, pentru a preveni
încălzirea excesivă, depăşirea valorii 20°C fiind contraindicată,
în concluzie, clasificarea acvariilor în aceste două tipuri,
adică în acvarii de apă caldă, pentru peştii exotici, şi în acvarii
de apă rece, pentru peşti indigeni, are la bază cunoaşterea biologiei
peştilor.
Aproape toate speciile de peşti indigeni pot fi crescute în
acvariu, bineînţeles dacă li se creează condiţii corespunzătoare. Ne
referim în special la conţinutul apei în oxigen solvit, deoarece sub
aspect fiziologic consumul de oxigen al peştilor variază la diferite
specii. Speciile originare din apele stătătoare sau lin curgătoare
(tipar, crap, caras, caracudă, lin) au un consum mult mai scăzut
de oxigen decît cele din apele curgătoare (şalău, cegă, somn,
mreană, moioagă, boiştean etc.). în vederea asigurării oxigenului
necesar pentru peştii originari din aceste ape curgătoare, acvariul
va fi dotat cu aparate pentru aerisirea şi filtrarea permanentă a apei.
Aşadar, după cantitatea de oxigen pe care o consumă, peştii indigeni
pot fi clasificaţi în două grupe : din ape stătătoare şi din ape
curgătoare, în funcţie de necesităţile de oxigen, în practică deosebim
tipul de acvariu amenajat pentru peştii din ape stătătoare
{din bălţi, lacuri, iazuri) şi acvariul pentru peştii originari dinapele
curgătoare (din pîraie, rîuri). Primul tip de acvariu este rnaî
puţin pretenţios, de aceea îl recomandăm acvariştilor începători.
în funcţie de speciile care urmează să fie crescute în acvariu
se alege şi sistemul de amenajare şi de dotare cu mijloace tehnice.
Plantele se selecţionează în funcţie de mediul optim preferat de
speciile respective de peşti. Astfel, în acvariile cu peşti originari
din ape stătătoare vom sădi, în general, plante indigene, ca
M.yriophyHum verticillatum, M. spicatum, Marsilia, Potamogeîon
perîoliatus, Nuphar Iuţeam, Trapa natans etc., iar dintre plantele*
tropicale, Valîisneria. Peştii din ape stătătoare preferă plantele
sădite des ; desigur, acestea trebuie grupate după un plan stabilit
în prealabil. De multe ori în asemenea acvarii nici nu este nevoie
să aerăm apa. în acvariul cu peşti originari din ape curgătoare se
vor sădi: Fontinalis, Chara, Nitelîa, Potamogeton densus, Elodea
canadensis, CeratophyUum demersum etc. în acest caz, apa trebuie
bine aerisită, iar pe nisipul (bine spălat în prealabil) acvariului
aşezăm puţin pietriş şi chiar pietre mai mici, pentru a crea un
mediu mai apropiat de cel natural, în timpul verii, apa unui asemenea
acvariu trebuie de multe ori răcită, pentru a fi adusă la
temperatura optimă dezvoltării peştilor. Speciile din apele curgătoare
au nevoie de un spaţiu de înot mai mare decît cele din
apele stătătoare. Peştii indigeni se pot grupa şi după un alt criteriu
biologic, şi anume după modul lor de viaţă. Astfel, deosebim
acvarii cu peşti paşnici (crap, lin, boarţă, mreană, tipar, caras,
caracudă etc.) şi acvarii cu specii răpitoare (ştiucă, somn, biban,
ghiborţ, şalău etc.). Dacă introducem aceste două categorii de peşti*
într-un acvariu comun, atunci trebuie să alegem întotdeauna exem-
cele răpitoare, în caz contrar, peştii răpitori i-ar răni sau chiar i-ar
mînca pe cei paşnici.
Peştii pot fi grupaţi în acvarii şi după alte criterii, şi anume
după provenienţa lor; peştii de apă dulce vor fi crescuţi separat
de cei din Marea Neagră. Putem construi acvarii cu peşti din apele
de şes (crap, lin, somn, ştiucă etc.), cu peşti din apele colinare
(mreană, clean, scobar etc.) sau acvarii populate cu diferite specii
de peşti din apele de munte (păstrăv, boiştean, zvîrlugă, moioagă
etc.).
în general, este bine ca în acvariile cu peşti indigeni din locuinţele
noastre să introducem exemplarele mai mici, de 6—8 cm,
iar în acvariile din colturile vii, peşti care să nu depăşească
ungimea de 10—12 cm. în acvariile publice, lungimea peştilor se
ipreciază după alte criterii; în astfel de acvarii se pot creşte şi
ixemplare mari.
Nu trebuie să pierdem din vedere estetica acvariului şi densitatea
peştilor ce trăiesc în el. Acvariul supraaglomerat nu este o
privelişte odihnitoare pentru spectatori, iar pentru peşti reprezintă
un adevărat loc de tortură.
La popularea acvariiîor cu peşti indigeni nu trebuie să uităm
că aceştia au în apele naturale mulţi paraziţi. Pentru prevenirea
introducerii acestora în bazinele noastre, peştii trebuie deparazitaţi
în băi ce conţin diferite soluţii, după care încă cîteva zile vor
fi ţinuţi sub observaţie şi control în bazine de carantină

autor ING. Z. KASZONI